2 mai 2018

Viziteaza fabricile din China

Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul achiziţiilor şi a furnizorilor, Romasia pune la dispoziţia clienţilor cele mai bune condiţii. Cine doreşte să viziteze fabrici din China, este invitat să o facă, echipa Romasia chiar recomandă acest lucru.
In acest fel clientul poate vedea despre ce este vorba şi nu mai există loc de nicio îndoială. Romasia ofera toate facilităţile clienţilor şi asigură absolut tot, de la obtinerea vizei, şi cazarea în China, până la şoferul care-l va transporta pe client, acolo unde este nevoie.
Astfel, va cunoaşte firmele serioase, cu care compania are parteneriate de ani buni, va putea vedea şi alege marfa pe care şi-o doreşte.
Pentru cetăţenii români care călătoresc în China este necesară obţinerea vizei de intrare.
Autorităţile chineze nu eliberează vize la frontieră.
Vizele se pot obţine numai de la ambasadele Chinei din străinătate. În România, vizele pot fi obţinute de la Ambasada Republicii Populare Chineze din Bucureşti sau de la Consulatul General al Republicii Populare Chineze din Constanţa.
Cei care doresc sa calatoreasca in China pot obtine usor viza de la Consulatul de la Bucuresti, existand 2 tipuri de vize: una valabila 3 luni si cu o singura intrare si alta valabila 6 luni, cu 2 intrari. Taxa de viza este, pentru oricare dintre acestea, 75 de dolari si se achita la ridicarea pasaportului de la Consulat.
După acestea, echipa Romasia se ocupă de restul detaliilor, cum ar fi: control tehnic de calitate, consolidarea containerului de marfă care va pleca spre România, declaraţia vamală de export, etc. Practic, ne ocupăm de transportul  mărfii, până la uşa clientului, de unde si sistemul door to door.

          

Ai întrebări despre importul tău? Echipa Romasia îți răspunde.

Citește și.

14 august 2026

Transportul oferit de furnizorul chinez: preț mic la început, costuri surpriză la final

O ofertă de transport de 500 USD pentru 2 m³ sună greu de refuzat. În unele cazuri este însă doar

Citește articolul  ↗

15 iunie 2026

De ce ți se blochează marfa în vamă (și cum eviți asta)

Furnizor bun, preț bun, marfa în port. Apoi vine telefonul de la comisionar: marfa e blocată în vamă. Fiecare zi

Citește articolul  ↗

2 iunie 2026

Transport maritim vs aerian: ce alegi și când?

Maritim sau aerian? Analizăm avantajele și dezavantajele fiecărei variante, în funcție de tipul mărfii, buget și termenul de livrare.

Citește articolul  ↗

Ai nevoie de ajutor cu un import din China?

Spune-ne ce vrei să aduci din China. Revenim cu întrebările potrivite și cu pașii următori.